Localul se află la parterul unei clădiri de patrimoniu, cu influențe Art Deco, de pe Calea Victoriei, recent restaurată. Am început prin a analiza clădirea existentă identificând elementele de design de pe fațadă, pentru a folosi apoi în amenajare aceleași principii stilistice, într-o formulare reinterpretată, adaptată noilor tendințe.
Conceptul a fost cu atât mai clar după ce am aflat viitorul nume al localului – The S’aint. Prezența apostrofului în cuvântul „Saint” generează o ironie savuroasă de care ne-am folosit când am gandit contrastul între amenajarea diafană a spațiului și activitatea desfasurată în el.
Am gandit-o ca pe o transformare a unui spațiu sacru în unul profan, ca pe o conversie a unui lăcaș de cult într-un birt.
Pe o baza cu o cromatică pală și cuminte, ne-am jucat cu texturi create prin placările pereților sau scheletul metalic din care este construit retrobarul, iar apoi am introdus accentele cromatice de verde prin utilizarea plantelor și auriu prin placarea barului cu alamă, care se regaseste pe multe din elementele ce alcatuiesc amenajarea, începând cu spectaculosul portal de la intrare, care introduce clienții in minunata lume a sfinților.